joi, 16 iunie 2011

REFORMĂ ÎN STIL TRM – ist


În dimineața zilei de 6 iunie când încă nu se știau rezultatele oficiale ale alegerilor din 5 iunie și toți trăiau sub impresia rezultatelor exit – pollului, mare a fost descoperirea pe care avea să o facă pentru sineși administrația TRM. Parcă nu era de ajuns ca doar peste câteva ore să se facă vădit că exit – pollul din 5 iunie nu a făcut decât să alimenteze încrederea idioată a lui Dodon că toate aceste sondaje sunt niște instrumente de a manipula populația, a venit și administrația TRM cu ideea genială de a începe „reforma”. Și doar peste câteva ore și-a descoperit prostia din tărtăcuța plină de idei năstrușnice, alimentate din proiectele ong-is(z)t(d)e. Nici măcar așteptând ca rezultatele alegerilor să fie anunțate chiar dacă parțial, cel puțin oficial de CEC, la 8.30 dimineața, șeful de la TRM, Constantin Marin, crezând că Dorin Chirtoacă este deja învingător și deci, Mihai Ghimpu, care l-a pus în fruntea TRM pe acest Marin, mai este în vogă, i-a adunat pe toți angajații de la Mesager și le-a „înmânat” noile contracte. Unora le-a înmânat, altora, nu. Unora care sunt în anul 2 la facultatea pe care până nu demult a condus-o aducând-o la sapă de lemn și care numai jurnaliști nu se pot numi, le-a dat salarii de 6 mii, iar altora care lucrează de mai mult timp în televiziune le-a dat câte 4 mii (impozabili, deci câte vreo 3 mii la mână – am auzit că și contabilitatea TRM știe să „impoziteze” cum îi convine pentru ca să economisească pentru salariul de 37 de mii al dlui Marin). Peste un timp, au început însă să vină și primele rezultate oficiale ale alegerilor. Și reforma s-a oprit. „Mulți dintre cei care au primit contractele, au dat în judecată, de asta s-a oprit reforma” – așa argumentează azi conducerea TRM stoparea pseudoreformei.
Dacă în turul II câștigă Chirtoacă, reforma, cel mai probabil, va continua. Dar, ce va fi dacă se va întâmpla invers? Ideea nu este că trebuie să câștige Dodon. Ideea este că această instituție încă rămâne politizată, ideea este că în fruntea acestei instituții vin oameni care nu au coloană vertebrală, pentru care politicul și nu profesionalismul este mai important. De asta niciodată în această instituție nu va fi regulă, de asta orice reformă inițiată de oameni de acest „gen” fără sex, vor fi întotdeauna contraproductive. Reforma nu înseamnă schimbarea unor oameni pe alții, adeseori în detrimentul profesionalismului, reforma stă în schimbarea mentalității care trebuie să ducă la apariția pe sticlă a unui produs cu totul nou – produsul TV pe placul telespectatorului. Iar schimbarea mentalității nu înseamnă să-i spui unui om că nu face parte din echipa ta ci schimbarea felului de a funcționa a unei instituții. Atâta timp cât acest lucru nu va fi înțeles de politicienii noștri, atâta timp în fruntea acestei instituții vor fi nevertebratele de tipul Marin, Sârbu, Dorogan, care probabil până la urmă, după ce vor pleca din funcțiile lor atât de efemere, se vor face consilieri municipali din partea lui Dodon si-i vor povesti lui Ghimpu cum grație reformelor lui, au ajuns și ei să nu mai lucreze la TRM. Apropo, după „reforma” de la Mesager, administrația fără șira spinării a TRM vrea să pornească o reformă și în alte redacții ale Televiziunii și Radioului. Așteaptă rezultatele alegerilor. După asta cred că cei din Guvern, vor trece la reforma din administrația TRM. Că doar așa trebuie să fie. Prea mult ONG –urile unde au lucrat anterior Sârbu și Dorogan laudă TRM – ul. Ceva nu e în regulă. Trebuie o reformă ca această instituție să lucreze mai prost… mai prost… până nu va mai rămâne nimic din ea, nici măcar figura suplă a Angelei Sârbu. Ca mai apoi să o putem vinde lui Plahotniuc pentru 20 de lei.
Da apropo, votați Chirtoacă în turul II ! Vorbesc serios ! Niște nevertebrate nu vor strica cursul democratic al țării noastre. Cel puțin despre ei, cu tot cu reformele lor, istoria democrației moldovenești nu va scrie nimic !